Curtea Supremă a Sloveniei a ordonat luni guvernului conservator condus de Janez Jansa să-şi plătească datoria faţă de agenţia naţională de presă STA, lipsită de finanţare de mai multe luni, pe fondul criticilor aduse liniei sale editoriale, notează AFP.

Premierul, un aliat al naţionalistului ungur Viktor Orban, a instaurat de la revenirea sa la putere în primăvara anului 2020 un climat de neîncredere faţă de presă în această ţară cu două milioane de locuitori.

În pofida avertismentelor repetate ale Bruxellesului, el a blocat fondurile agenţiei slovene, pe care a descris-o drept o „ruşine naţională” pentru tonul său considerat prea critic şi a cerut plecarea managerului general al acesteia, Bojan Veselinovic.

Conducerea STA, a cărei supravieţuire şi plată a salariilor celor 90 de angajaţi sunt ameninţate, a decis să prezinte cazul în faţa justiţiei şi a obţinut luni câştig de cauză.

„Serviciul public STA trebuie să fie finanţat de fondatorul său”, adică guvernul, a subliniat cea mai înaltă instanţă a ţării în hotărârea sa.

/www.agerpres.ro/zig-zag/

Lasă un răspuns