Alina Radu : ODESA MEA – CĂRȚI ȘI SÂNGE

2
243

Generația mea e datoare Odesei, cumva. Odesa ne-a dat cărți în limba română, atunci când regimul sovietic interzicea să le avem.

Până în anii 90 la Chișinău nu se vindeau oficial cărți în limba română, în grafie latină. Erau interzise. Maxim ce puteai găsi – vreo carte românească de bucate la secțiile de limbi internaționale din librării. În rest – doar cărți în limba rusă, sau în „moldovnească” cu grafie rusească.

Singura posibilitate să găsești cărți în limba română erau librăriile din Odesa. Dar nu puteam lipsi de la facultate cu un asemenea scop, căci și așa aveam probleme destule.
O soluție era, totuși. Donam sânge și primeam două zile libere, pentru care nu trebuia să spui la decanat cu ce te-ai ocupat. De dimineață eram primele la Stația de Transfuzie, cu Lilia Bicec. Donam, primeam certificatul, 3 ruble și o ciocolată.

Peste câteva minute eram în primul tren spre Odesa. O luam direct spre librăria de pe strada Deribasovskaya (strada denumită în cinstea lui Hose de Ribas, fondatorul portului Odesa).
E un sentiment absolut special să ai în față rafturi de cărți în limba română, să le răsfoiești și nimeni să nu ți le ia din mâini. Poate ne vor înțelege greu cei care nu au trăit niciodată acest sentiment – interdicția totală de a avea cărți în limba ta.

Ne încărcam gențile, apoi hăuleam pe străzi, căutam locurile pe unde trecuse Eminescu, coboram și urcam treptele Potemkin, respiram briza mării, mâncam ciocolata primită pentru donația de sânge și ne simțeam ca niște evadați din închisoare care s-au pricopsit cu o comoară: cărți în limba română.

Mai târziu, cărțile celea au ocupat un loc special pe raftul familiei, erau cărțile obținute cu propriul sânge, cărate de niște anemice de la Odesa.

Lilia Bicec, când scăpăm de războiul rusesc, să donăm niște sânge, poate chiar la Odesa, si să mai tragem o raită prin librăriile de acolo. Eu am să urc treptele Potemkin de 2 ori 😉
Foto: Casa Științei din Odesa azi, după bombardamentele rusești.

@Gerashchenko_en

Alina Radu

2 COMENTARII

  1. Generatia mea e de o mare recunostinta Odesei, care ne-a oferit libertatea de a gasi carti in limba noastra. La Odesa, atunci cand regimul sovietic incerca sa tina limba si cultura romaneasca sub control, am putut sa indraznim sa cautam carti si sa ne reimprospatam memoria. Ne-am putea gandi atunci, ca Odesa, si in special, Casa Stiintei din Odesa, s-a transformat intr-un drept-cuvant binecuvantat. Multumim Odesei pe care o consideram ca fiind binecuvantare pentru generatia noastra.

  2. Generația mea e datoare Odesei, cu siguranță! Am crescut știind că, dacă dorim să citim câte ceva în limba română, trebuie să ne îndreptăm spre Odesa. Am citit cu emoție povestea ta, Alina și cu siguranță cuvintele tale ne amintesc cât de importantă e cultura și cât de mult înseamna pentru noi, generația ta, să păstrăm identitatea și să ne recunoaștem apartenența la limba noastră. Respectul și admirația mea pentru eroii tereștri care au făcut posibilă apariția cărților în limba română în Odesa, anii aceia!

Lasă un răspuns