Un autocar cu 29 de români s-a răsturnat în Slovenia: sunt trei morți și 3 răniți

0
249
Trei români au murit vineri dimineață, după ce autocarul cu care călătoreau s-a răsturnat în Slovenia. Alte patru persoane au fost rănite în urma acestui accident, una din ele fiind deja externată. În total, în autocar se aflau 29 de cetățeni români. 22 dintre pasageri au fost cazați în Slovenia și vor merge spre Italia cu un alt autocar. Ministerul de Externe anunță că o echipă consulară a fost trimisă de urgență la locul accidentului.
UPDATE ora 17:00 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, potrivit datelor actualizate obținute de echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ljubljana, care s-a deplasat în cursul dimineții la locul accidentului, precum și în baza verificărilor suplimentare efectuate împreună cu autoritățile slovene, în autocar se aflau 29 de cetățeni români. Dintre aceștia, trei au decedat și alți patru au fost răniți.
Totodată, în urma dialogului echipei Ambasadei României la Ljubljana cu reprezentații unității medicale în cadrul căreia au fost internați pentru îngrijiri medicale cei patru cetățeni români răniți, a rezultat că doar trei dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol la acest moment. MAE precizează că ceilalți 22 de cetățeni români sunt în siguranță, le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente și urmează să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei către destinație.

Citește mai mult la: /www.digi24.ro/

Lasă un răspuns